E greu să descriu sentimentul inefabil pe care îl simt acum. Poate e vorba de zborul cu aripile frânte, evaporate, rupte, strivite, înghețate, aburinde. Sau de generozitate, de lichidul roșu care îți curge prin vene și pe care simți deodată, brusc, că îl donezi, ajuți o persoană să se refacă. Asta înseamnă dragoste. Miza este sângele. Iubirea, indiferent de natura ei, nu se cumpără.
Nu am fost niciodată singură, dar am momente în care vreau să opresc timpul, sau să fiu unica ființă de pe pământ. Să zdrobesc, să izbesc cerul cu pietre de speranță, cu rază de emoție și clipe de adevăr.
Toate lucrurile frumoase pier cândva și iar trebuie să lupt cu gazele de eșapament, cu bălțile și gropile, cu trecerile de pietoni și semafoarele cu zeci de secunde. Acelea sunt clipe cu adevărat moarte. Trebuie să accept, să mă refac, să ascult părerile celor cu drepturi de a le expune, deși nu e nimic palpabil.
Plâng drama vieții, nașterea și moartea, râsul și plânsul, mersul și statul, visul și credința, nemurirea și patima, culoarea și întunericul, pasiunea și talentul, ochii și sclipirea.
HEURTER. AIMER. TOUJOURS. Formă fără fond. Nimic clar, dar totul adevărat.
Condiția de a rezista este să te dedublezi.
Like :)
RăspundețiȘtergere