Mă bate gândul de ceva vreme să
scriu un articol pe o temă destul de contrariată. Nici nu știu dacă o pot
defini în mod direct. Ideea e că am citit câte ceva despre credință. Tot ce cuprinde acest cuvânt este un îndemn, care zice că
nimic nu e palpabil, dar poate deveni prin simplul fapt că cineva crede, câtuși
de puțin. Subiectul e destul de ambiguu, având în vedere că sursele pe care le
voi cita sunt mai mult fantezii ale scriitorilor decât fapte concrete.
Mai clar, Steve Berry, în cartea sa, ,,Al
treilea secret”, povestește despre corupție, despre desfrâu și despre un papă
care se sinucide și despre care se află că în timpul pontificatului său a putut
să iubească și o femeie, nu numai pe Dumnezeu. El se sinucide și ajunge, surprinzător
în Rai, datorită faptului că înțelege enigma în jurul căreia se conturează acțiunea
romanului: un secret ascuns populației mediocre, dezinteresată și neștiutoare,
credulă și fantezistă.
Ce m-a uimit pe mine este
libertatea opiniei. Nu credeam că e posibil, chiar într-o poveste să
învinuiești o instituție care se presupune că e sfântă.
Tot în cartea aceasta se spune că domnia papei
care se roagă pentru mântuirea sufletelor noastre în prezent este ultima, că un
anume Sfânt Machie, care în ebraică se traduce ,,trimisul”, ar fi făcut niște
previziuni asupra bărbaților care au fost aleși pe scaunul pontifical de-a
lungul câtorva mii de ani, și culmea, am citit documentul (bineînțeles, nu în
original) și numele dat de autor și explicația altor experți chiar se
potrivește persoanelor citate.
Întrebarea mea este: dacă suveranii pontifi au fost aleși tocmai
pentru a îndeplini aceste profeții?(având în vedere că această carte este în
biblioteca Vaticanului și oricine are acces la ea).
Mai concis, este vorba despre un document
tradus de un preot român, scris de o fetiță care a pus pe hârtie ceea ce i-a
spus Fecioara Maria când a vizitat-o, și anume că orânduiala a fost înțeleasă
greșit, că femeile pot deveni preotese, că celibatul nu este obligatoriu și că
un om poate iubi în același timp o ființă pământeană, dar și divinitatea.
Vag. Aberații la prima vedere,
dar sunt de acord. Atât timp cât există credință, de ce să ne îndepărtăm gândurile
pure de iubire și să ne dedicăm întreaga viață doar asupra unui lucru, când inima noastră poate să dea mai multe
sentimente?
