AZI, MAINE

I. Isi termina de baut cana de ceai negru, inchise cartea din care mai avea doar treizeci de pagini si hotari sa adoarma. Nu era suparata, dar nu voia sa vorbeasca nici macar cu ea insasi. Avu un somn de veghe, linistit, fara vise si totodata profund, fara momente in care sa se trezeasca sa se uite la ceas, ca altadata. Nu se trezi brusc, dar se simti odihnita cand aleasa sa deschida ochii. Ramase in pat gandindu-se la linistea asta, la faptul ca avea buzele lipite, dar voia sa spuna atatea si nu oricui. De ce nu stia nimeni la ce se gandeste ea, de ce nu ghicea nimeni ce voia ea, de ce nu-i citea nimeni gandurile?  Voia sa se exprime fara sa vorbeasca si fara sa scrie, dar cum altfel?De la un timp era mai introspecta, mai melancolica, privea mai mult si intelegea pe masura. I s-a spus de atat de multe ori ca trebuie sa astepte incat stie ca va primi totul doar daca face asta, daca accepta sa treaca timpul pur si simplu, fara sa influenteze jocul in niciun fel. Se ridica din pat, desi se simtea bine in acea stare, ca sa priveasca pe fereastra. Se plictisise de eternul peisaj al blocului din fata, dar ii placea sa se uite la masinile care treceau si la florile din balcoane. Si ploua.Asta astepta, sa vina ploaia si sa spele tot. Soseaua e ca sufletul unui om, trec atatea masini pe ea si toate lasa cate o urma, dar cand se aduna norii, stii ca e momentul sa-ti remontezi interiorul trupului, pentru ca apa spala totul, strada, masinile, iti curata viata dar si pe a celorlalti.

II. El stie deja ca ea nu poate sa-i dea un raspuns. Niciodata nu va stii si tocmai deasta nu a intrebat-o niciodata. Amandoi cunosc situatia si nici macar acum nu sunt stapani pe ea. El nu-i cere nimic si nici ea nu da. Ea tremura, el o saruta doar pe frunte. Ea vrea sa plece dar nu poate. Nu ca o tine el de mana rece, ci pentru ca vrea sa mai stea, sa ii simta parfumul, sa se uite in ochii lui, care ii privesc buzele. E totul asa de inocent si mereu a durat putin. Nu se grabesc. Nici el si nici ea. E placuta atmosfera. Nu exista un viitor. 'E aproape imposibil' isi zice ea cand are curajul sa se gandeasca la el. Ce gandeste el nu stie si nici nu vrea. Ii place misterul. Dar in ciuda tuturor acestor lucruri, se bucura de acea clipa. Lumea intreaga se bucura, stelele, cerul si ploaia. Se bucura soarele, norii si pamantul. 

Dar pasiunile fug de lumina-lumina le omoara.

In materie de dragoste, perseverenta e o arma care nu da gres. 

E OARE CEEA CE SIMT DOAR EU?

        Ce bucurie sa-ti fie teama sa pierzi o ocazie! 
Se intampla asta cand esti prea sigur de ceea ce ai, si mai ales cand ai totul. Cand obtii atat de usor, cu o privire sau doua, cu un gest sau doar c-un gand.
Dar cel mai dificil moment este acela de descumpanire, cand te trezesti dimineata, deschizi geamul si aerul rece incepe sa intre in camera. Atunci cand realizezi ca totul este dezamagire, ca atunci cand poti avea totul nu se mai intampla nimic, si cand esti legat, toata lumea vrea sa te dezlege. De cele mai multe ori sunt doar vorbe, cuvinte spuse sub forma de gluma, dar nimeni in afara de tine nu le ia astfel.
Iti dai seama ca o pierdere e defapt un castig in favoarea integritatii tale morale, sau asta e doar o consolare proprie pentru ca de data asta nu s-a intamplat asa cum ai vrut. 
`Viata merge inainte`, asta auzim zilnic, vorbei acesteia nu-i dam ascultare si creem din orice lucru marunt o catastrofa, o adevarata tregedie. Noi suntem vinovati, pentru ca dam prea multa importanta unor lucruri simple si cautam motive, argumente, explicatii, pareri, impresii si tot felul de tehnici de a dezvolta si mai mult, pana la epuizare lucrul acela marunt. 
Pe de alta parte, cand un subiect ar trebui discutat, caci e imporatant in toata substanta lui, se incheie repede, cu un adio aruncat doar ca sa fie. Caci ne e teama sa intrebam si frica sa gandim. 
Asa ca tu, stimata dragoste, in care nebunie nu ne faci sa gasim placeri? 
Asta e explicatia pentru care facem totul.... Pentru care mintim, tradam, renuntam si ne gandim, pentru ca suferim sau ne inducem o stare contradictorie, doar sa mai deschidem geamul si in dimineata urmatoare....

      Mintim ca sa fim iubiti si iubim ca sa fim iertati.

LECTIE PENTRU SUFLET

Oare ne tratam rana din suflet cu medicamentul iubirii, ai bunatatii, al frumusetii si al iertarii?

De cate ori le reprosam celor din jurul nostru ca nu ne cunosc? Dar ne-am gandit vreodata ca noi nu ne-am lasat inima si mintea deschise, sa intre si sa vada cu proprii ochi ceea ce, de multe ori, nu avem curaj sa spunem? Oare noi ne cunoastem pe noi insine atat de bine, pana in profunzimea celui mai mic gand ascuns, incat sa-i blamam pe altii pentru neputinta lor sufleteasca de a ne descoperi?
De cate ori ne reprosam ca am gresit, ca am facut ceva defaimator, care are repercusiuni acute asupra omului din fata noastra?
De cate ori trecem peste mandrie, peste orgoliu, rautate, invidie, peste gelozie si peste infatuare? Exista replica salvatoare, care spune ca nimeni nu mai e sincer, ca toti judeca si toti barfesc, dar oare care dintre noi mai sunt cei adevarati, cei care nu judeca si iau lucrurile asa cum sunt, cei care tac, asculta si ne imbratiseaza sincer?
Unde sunt oamenii carora trebuie sa le multumim pentru atentia lor, pentru toata iubirea si devotamentul, pentru toate cuvintele apreciatoare pe care ni le-au daruit fara niciun interes ascuns?
Oare chiar pe aceia i-am dezamagit prin purtarea noastra?
Oare pe aceia nu i-am lasat sa ne cunoasca? Cu ce motiv? Ca dintr-o deceptie ne-am inchis sufletul si am pierdut cheia? Ca nu vrem sa suferim, sa plangem si sa strigam Cerului pentru ghinionul nostru?
Sunt atatea fapte pe care le facem zi de zi, gesturi si cuvinte care ne-au intrat in sange si de care nu ne putem descotorosi, incat am uitat sa fim si noi aproape de cei care au avut curajul sa ne arate oglinda sufletului lor, in care vedem adevarata noastra fata.

RELATIV

Nu am vrut sa mi scriu aici toate gandurile, ideile, scenariile pe care mi le fac inainte de culcare.
Nu am vrut sa scriu aici nemultumirile pe care le am referitoare la societate, la diverse intamplari care fac ziua sa para mai scurta sau jignirile, cuvintele urate, defaimatoare pe care le-as adresa celor care nu aduc nimic bun lumii.
Nu am vrut sa scriu aici nimic personal, pentru ca intimitatea sufletului nu se face publica pe Internet.
Nu am vrut sa scriu aici intamplari imaginare, creatii proprii sau dezbateri pe diverse teme, despre care uneori, fie vorba intre noi, as putea vorbi pana cand as plictisi auditoriul.
Si cel mai importat, nu am vrut sa-mi scriu aici viata.
Dar pana la urma e vorba despre toate aceste lucruri.

Cand te deziluzionezi dintr-un nimic sau cand iti creste increderea din sine dintr-o fapta minora. Despre astfel de lucruri trebuie scris, nu despre subiecte ale caror randuri interminabile nu fac decat sa iti demonstreze tie, celui din fata calculatorului ca scriitorul are o anumita, mica, mare, cultura generala.
Este vorba de toate bucuriile vietii, de acele lucruri mici, dar speciale, care ne fac viata mai frumoasa. Despre asta e vorba, despre increderea de sine ar trebui scris, despre iubire, pace si tot ce e frumos pe lume. Despre intamplari amuzante sau triste, dar din care avem cate ceva de invatat.

M-am ferit sa scriu multa vreme, din acesta frica nejustificata de a face rau cuiva prin aceste texte. De teama sa nu fiu inteleasa gresit sau sa judec.
 Cu toate astea, am citit, recunosc, mai mult din curiozitate, o carte, scrisa de o autoare tanara care m-a impresionat prin nonsalanta cu care exprima absolut tot ce scrie, in cel mai mic detaliu. M-am asemanat, am avut curajul asta, cu ea, si m-a pus pe ganduri acest lucru. M-am intrebat:`de ce am renuntat la scris?` Am facut asta acum multi ani, cand am descoperit ca mama imi citea jurnalul. Bine, eram doar un copil care scria intr-un carnetel o gramada de prostii care aveau la acea vreme o importanta semnificatie pentru mine. Dar acum, de ce m-am oprit? Poate pentru ca ma gandeam destul de mult sa-mi aleg cuvintele potrivite sau pentru ca nu imi gaseam o tema care sa fie, dupa gandirea mea, pe placul tuturor. Pana cand m-au intrebat prietenii: `auzi, tu mai ai blog-ul ala?` Si m-am gandit... `ce e cu pauza asta ?` A fost o pauza in care s-au petrecut atatea si in care am meditat destul de mult asupra mea, ca persoana, ca si caracter, ca visuri, ca idealuri, ca planuri de viitor si ca planuri de bataie pentru viitoarele perioade din viata mea. Dar cu toate acestea mi-am dat seama ca totul e relativ, ca trece pe langa noi viata si nu pastram mai nimic din ea. Asa ca, de ce sa nu-mi ramana undeva aceste ganduri?

Totul e relativ, e doar o linie neinsemnata pe care trebuie sa o trasam pentru a o vedea cat mai clar daca vrem sa ne intoarcem inapoi.

MANIFEST ASUPRA SENTIMENTELOR

Mă bate gândul de ceva vreme să scriu un articol pe o temă destul de contrariată. Nici nu știu dacă o pot defini în mod direct. Ideea e că am citit câte ceva despre credință. Tot ce cuprinde acest cuvânt este un îndemn, care zice că nimic nu e palpabil, dar poate deveni prin simplul fapt că cineva crede, câtuși de puțin. Subiectul e destul de ambiguu, având în vedere că sursele pe care le voi cita sunt mai mult fantezii ale scriitorilor decât fapte concrete.

 Mai clar, Steve Berry, în cartea sa, ,,Al treilea secret”, povestește despre corupție, despre desfrâu și despre un papă care se sinucide și despre care se află că în timpul pontificatului său a putut să iubească și o femeie, nu numai pe Dumnezeu. El se sinucide și ajunge, surprinzător în Rai, datorită faptului că înțelege enigma în jurul căreia se conturează acțiunea romanului: un secret ascuns populației mediocre, dezinteresată și neștiutoare, credulă și fantezistă.

Ce m-a uimit pe mine este libertatea opiniei. Nu credeam că e posibil, chiar într-o poveste să învinuiești o instituție care se presupune că e sfântă.

Tot în cartea aceasta se spune că domnia papei care se roagă pentru mântuirea sufletelor noastre în prezent este ultima, că un anume Sfânt Machie, care în ebraică se traduce ,,trimisul”, ar fi făcut niște previziuni asupra bărbaților care au fost aleși pe scaunul pontifical de-a lungul câtorva mii de ani, și culmea, am citit documentul (bineînțeles, nu în original) și numele dat de autor și explicația altor experți chiar se potrivește persoanelor citate.

Întrebarea mea este: dacă suveranii pontifi au fost aleși tocmai pentru a îndeplini aceste profeții?(având în vedere că această carte este în biblioteca Vaticanului și oricine are acces la ea).

Mai concis, este vorba despre un document tradus de un preot român, scris de o fetiță care a pus pe hârtie ceea ce i-a spus Fecioara Maria când a vizitat-o, și anume că orânduiala a fost înțeleasă greșit, că femeile pot deveni preotese, că celibatul nu este obligatoriu și că un om poate iubi în același timp o ființă pământeană, dar și divinitatea.

Vag. Aberații la prima vedere, dar sunt de acord. Atât timp cât există credință, de ce să ne îndepărtăm gândurile pure de iubire și să ne dedicăm întreaga viață doar asupra unui lucru, când inima noastră poate să dea mai multe sentimente?

CE CRED EU DESPRE

M-a inspirat zilele trecute o postare in care Adela Popescu nota pe blogul personal ca exista femei care au acest serviciu: de a fi femeie. Ca sunt facute pentru slujba asta si ca doar ele se pot numi `femei adevarate`. Al doilea lucru care m-a facut sa scriu despre asta este modul in care prietenii mei de pe reteaua de socializare Facebook isi exprima iubirea pentru mamele lor. Intrebarea mea este: cati dintre noi le aratam ca le pretuim, respectam, iubim in fiecare zi din an? Cate dintre mamele noastre au cont de Facebook si citesc acele postari? Si mai ales, cati dintre noi le-am spus astazi ce simtim? Intradevar, ele stiu, dar nu se satura niciodata sa auda vorbele noastre tandre, plina de gingasie si sinceritate.

Prieteni dragi, daca tot anul le suparam pe mamele noastre, credeti ca totul se sterge cu un `La multi ani, mamico!`? Daca tot anul nu le ascultam, le ignoram, suntem indiferenti la ce spun ele, credeti ca le impresionam acum cu o floare frumoasa? Da, este ziua Internationala a Femeii, pe ea o veneram azi, dar merita sa primeasca flori in orice zi. Putem sa le aratam oricand ca le iubim, printr-o nota buna, un ajutor in bucatarie, un `Da, mami!`. Asta este important pentru ele.

Eu cred ca adevaratele femei din viata noastra sunt mamele. Nu se plang niciodata ca nu au timp sa faca toate treburile. Nu ne raspund arogant cand au avut probleme la serviciu. Au intotdeauna o vorba buna pentru noi. Ne pregatesc cina indiferent de cat de obosite sunt. Nu au timp pentru rasfatul propriu, dar prefera sa ne rasfete pe noi. Femei sunt acelea care dovedesc ca sunt puternice indiferent de obstacol. Care se poarta ca niste regine in societate. `Doamne` in adevaratul sens a cuvantului.

De-a lungul timpului, lor le-au fost inchinate cele mai frumoase poezii de dragoste, cantece, romane, doine. Nu compun versuri, dar mi-a placut ceea ce a scris Marius Tuca:


`Mămoase. Copilăroase.

Răsfăţate. Victimizate.
Pregătite (de orice).
Orgolioase (până la Dumnezeu).
Sensibile (şi înapoi).
Cicălitoare (zi şi noapte).
Spirituale.
Bârfitoare (mai tot timpul).
Discrete (numai când au interesul).
Serioase. Graţioase!
Slabe (cu dietă).
Rubensiene (fără dietă).
Feminine.
Maliţioase (zi şi noapte).
Sufletiste (ziua).
Gânditoare (noaptea).
Profunde (de sărbători).
Veninoase (arareori).
Pline de compasiune.
Cu simţul umorului.
Cinice (niciodată prea mult).
Sarcastice (după nuntă).
Grijulii (după botez).
Resemnate (după al doilea divorţ).
Împlinite (după primul sau al doilea copil).
Distruse (după primul avort).
Renăscute (după prima zi de şcoală a copilului).
Mature (la datorie).
Luminate (după primul nepot).
Sfârşite (după o despărţire).
Mâncăcioase (de la un ruj).
Copilăroase (de la un zâmbet).
Timide (de la o privire).
Roşii în obrăjori (de la un gând ascuns).
Perverse (de la te miri ce).
Senzuale (de la un sărut).
Acre (din nimic).
Şarmante (de la cercei).
Răpitoare (e de la ei sau de la ea).
Fericite (din mai nimic).
Misterioase (din copilărie).
Mistuite (din dragoste).
Mironosiţe (din rochiţe sau fustiţe).
Măgulite (din auzite).
Nepăsătoare (după moft).
Martire (din fire).
Dulci (cu suflet din vată de zahăr ars).
Războinice (în filme).
Diafane (Primăvara şi Toamna).
Translucide (tot pe atunci).
Răzvrătite (de câte ori au chef).
Transparente (de la suferinţă).
Opace (de la indiferenţă).
Uşoare (de la bijuterii).
Grele (de la ele).
Subţiri (de la carte).
Avute (de la parte).
Sofisticate (din toate câte puţin).
Alambicate (din curiozitate).
Complexate (din nedreptate).
Neîmpăcate (din păcate).
Puternice (din credinţă).
Senine (de la ochi).
Fragile (de la glezne).
Vulnerabile (de la sâni).
Şoptite (de la buze).
Supuse (de la genunchi).
Plutitoare (de la păr).
Sălbatice (de la natură).
Fabuloase (pline de dor şi dorinţă).
Icoane (pentru copiii lor).
Femeile (ca un joc de cuvinte şi de viaţă).
Femeile...`

SUPRA (OM)

   E greu să descriu sentimentul inefabil pe care îl simt acum. Poate e vorba de zborul cu aripile frânte, evaporate, rupte, strivite, înghețate, aburinde. Sau de generozitate, de lichidul roșu care îți curge prin vene și pe care simți deodată, brusc, că îl donezi, ajuți o persoană să se refacă. Asta înseamnă dragoste. Miza este sângele. Iubirea, indiferent de natura ei, nu se cumpără.

   Nu am fost niciodată singură, dar am momente în care vreau să opresc timpul, sau să fiu unica ființă de pe pământ. Să zdrobesc, să izbesc cerul cu pietre de speranță, cu rază de emoție și clipe de adevăr.

   Toate lucrurile frumoase pier cândva și iar trebuie să lupt cu gazele de eșapament, cu bălțile și gropile, cu trecerile de pietoni și semafoarele cu zeci de secunde. Acelea sunt clipe cu adevărat moarte. Trebuie să accept, să mă refac, să ascult părerile celor cu drepturi de a le expune, deși nu e nimic palpabil.

  Plâng drama vieții, nașterea și moartea, râsul și plânsul, mersul și statul, visul și credința, nemurirea și patima, culoarea și întunericul, pasiunea și talentul, ochii și sclipirea.

   HEURTER. AIMER. TOUJOURS. Formă fără fond. Nimic clar, dar totul adevărat.

   Condiția de a rezista este să te dedublezi.